Fotografiile cititorilor
Ai făcut o poză care îţi place?
Trimite-o pe [email protected]
blog ghiozdan
Informaţia de ghiozdan
Ştim că-ţi place să comentezi... Comentează articolele din Informaţia de Ghiozdan si pe [email protected]. Observaţiile tale ne interesează!
Detalii actualitate
Epistolele detinutilor mureseni II
„E greu, destul de greu doar să stai, să auzi, să speri că într-o bună zi vei fi afară”
Ce te face uneori şi recurgi la lucruri de care ţie în sinea ta ţi se par banale uneori dar cum sărăcia e la tot pasul şi te loveşti de toate necezurile, nu că vrea să le faci dar ca să o duci puţin mai bine, foamea te îndeamnă la orice, furi, te başi, omori, de ce să nu poţi fi sus câteva clipe şi de aceea şi eu am recurs la lucrurile acestea, nu pot spune că provin dintr-o familie bogată dar am avut puţin.
Rămas singur fără nioci un ajutor, ploaia-mi bătea în faţă, am ales un drum greşit. Am făcut ce au făcut colegii mei, urmările sunt grave, nu am pe nimeni aproape, nu pot spunecă sunt un om ratat, pot face multe, adică să lucrez, să pot face şi eu ceva util pentru mine, nu vreau să mai calc pe aici. 30,09,2004 a fost o zi grea, am intrat într-o cameră, 2 paturi de beton şi o găleată de lacrimi, în ochii am păşit pe culoar un zăvor, mi s/a deschis şi mi s-a spus ”intră”. Am stat pe pat, am crezut pentru un moment că Dumnezeu m-a lăsat şi că sunt al nimănui. Atunci când eşti singur ura e tot mai mare, e greu să nu poţi să te destăinui nimănui, nimănui nu-i pasă că eşti singur şi aşa vei fi mereu, dar tot în alelaşi timp dacă o faci fă-o până la capăt, toate lucrurile aste ţi se pot întâmpla dacă o secundă nu eşti atent pierzi mult, pot spune că am pierdut mult de tot dar totul e trecător. Aşa că trebuie în primul rând, fă pentru tine după aceea prietenii. Am comis fapta în stare de ebrietate, n-am ştiut ce urmări vin, pentru un moment dat am crezut că am scăpat pentru totdeauna dar nu a fost la fewl de frumos gândul. După 2 săptămâmi cineva ma vizitat la şcoală, eu nu am fost în ziua respectviă la şcoală, fuseserăm la internat, dormeam, cineva îmi bate la uşă, intră...sunt....te numeşti....da...te rugăm îmbracă-te fiindcă tu trebuie să fii la şcoală şi când colo tot holul era plin de oamenii legii. Atunci pe moment mi-am amimtit ce am comis şi că a venit ziua plăţii, toate cunoştinţele mele şi toţi colegii mei se uitau la mine de parcă ştiu eu. Am crezut că, cade cerul pe mine, într-un final intru în maşină care era parcată sub geamul meu.Am ajuns la Mureş, mi-am văzut şi colegii de faptă, toţi supăraţi şi un glas din spate spune fii tare că toate trec, trec cum trec dar şi dacă ai vrea să faci ceva nu poţi eşti pe teritoriul lor şi trebuie să taci, e greu, destul de greu doar să stai, să auzi, să speri că într-o bună zi vei fi afară şi mă voi bucura deplin de libertate, altceva nu am ce să sper, m-am cam schimbat puţin dar nu am învăţat nimic aici.
Puşcăria e un loc ce-ţi dă un sentiment de tristeţe, uneori de fericire când îţi vezi familia, dar în momnetul aceal îţi dai seama ce ai avut şi ce ai pierdut, e greu, eu unul doar sper că într-o zi va fi bine şi totul va trece şi până atunci ce va trece trebuie să-mi fac ordine în suflet şi în cap, nu mai vreau niciodată să aud de Poliţie, ei sunt puşi să-şi facă datoria dar dacă nu ar fi fost deţinuţi ce ar fi fost cu ei, n-ar avea ce face dar aşa până vor infractori toată Poliţia va fi bună pentru ei.Astea sunt vorbe de după gratii, poate cieneva vreodată să înţeleagă.Am intrat la .........ani şi voi ieşi la ...ani , voi pleca acasă lângă familia mea, am păstrat bune legături cu ei, va fi bine.Un mic mesaj pentru toţi infractori: poţi fi şmecher după gratii dar şi aici uneori liniştea ţi-o cumperi în bani se fac şi lucrurile astea pe aici. Să dea Domnul să fie bine, să nu ne mai întoarcem aici, e greu, destul de greu pentru oricine cade la penitenciar. Asta e, va fi bine când acuzi deţinutul..........hai că pleci acasă.Aştept şi eu ziua aceea, mai e puţin, pot spune că tot ce ţine de Poliţie urăsc şi să dea Domnul aşa cum tragem noi aici să tragă şi ei la fel doar să stai în pat nu e tot una. Vă mulţumesc respectuos.
VIAŢA MEA DJ
Viaţa mea a început să-mi placă atunci când m-am simţit liber să fac ce vroiam eu dar tot în acelaşi timp nu îmi dădusem seama cât de mult am să regret pe urmă. Aşa cum v-am scris mai sus viaţa atunci a început să-mi placă după ce m-am simţit liber dar de ce spun după, fiindcă înainte tata mă punea la lucru în gospodărie şi nu aveam timp să petrec cu prietenii mei, dar după ce am crescut şi am împlinit vârsta de 14 ani tata a început să consume alcool şi din cauza asta ieşeau foarte multe certuri care se rezultau cu bătaie la toţi (eu, mama şi surorile mele) şi pe urmă ne alunga afară din casă.
Eu obişnuiam să merg la bunica şi ea mi-a spus să rămân la ea, după ceva timp nu îmi erau de ajuns banii ce mi dădea ea şi în anturaj cu prieteni mergeam la furat, văzând ce uşor pot face rost de bani (prin furat) am continuat să fur crezând că nu o să mă prindă garda dar mă înşelasem amarnic fiindcă nu trecuse mult timp şi m-a prins, am fost dat în Tribunal ca să fiu judecat pentru fapta comisă pe care am primit 8 luni cu suspendare la care am fost avertizat că dacă mai comit vreo infractiune o să fiu arestat şi închis şi o să-mi adauge suspendarea dar şi fapta pe care urma să o primesc dar eu fiind neascutător nu am luat în seamă ce îmi spuneau, am mai continuat să fur dar cum hoţia are mâini scurte m-au prins din nou, m-au judecat dar de această dată am primit 1 an şi o lună cu executare şi având un mandat de arestare pe baza căruia am fost adus la penitenciar în prezent am executata 10 luni dar vă rog să mă credeţi că numai acum mi-am dat seama ce scumpă e libertatea şi nu mă gândeam că aveam pe urmă de suferit şi câte am pierdut, în primul rând am pierdut tot ceea ce aveam pe lume, pe concubina mea şi băieţelul meu.
Când m-au băgat în cameră am crezut că intru în iad, îmi era teamă de ceilalţi băieţi să nu mă bată dar fiindcă nu era chiar aşa de rău cum îmi închipuiamei nu s-au legat de mine, din contră s-au purtat frumos. Dar să nu credeţi că nu erau reguli care nu trebuiau încălcate fiindcă dacă afară eşti liber să faci ce vrei, aici înăuntru mergi după regulile lor şi dacă le încalci iei pedeapsă, primeşti un raport pe care dacă nu îl scoţi cu o faptă bună rişti când intri în comisie să iei amdouă, dar nu cred că cineva vrea ca după ce îşi termină pedepsa să mai primescă încă vreo 2, 3 luni amânare în plus fiindcă fraţilor, vă rog să mă credeţi că, aici timpul ne trece foarte greu dar asta este, doar suferinţa mea dar ce să mai zic de suferinţa părinţilor mei, numai că eu acuma sunt uitat de toată familia mea, de mama, de tata şi surorile mele aşa că acum singuri care ţin la mine şi mă caută al suferinţă şi necaz şi al bucurie sunt socrii mei şi nevasta mea pe care o iubesc mai mult ca pe viaţa mea.
Aş vrea să vă spun să nu vă încredeţi în prieteni sau cei acre se dau pe lângă voi căci dacă doamne fereşte credeţi la necaz nimeni nu te ajtă măcar cu o vorbă bună nu cu altceva că eu aşa am păţit căci pe nimeni nu îi intereseză de mine dar eu într-un fel ma bucur că am ajuns aici, am văzut cien este pentru mine şi cine nu, acum vă las un sfat prietenesc: aicea este un loc unde aproape totul este pierdut, spun aproape pierdut ca mi-a mai rămas un licăr de speranţă fără de care aş fi un cadavru viu.Aici este intuneric şi frig iar tristeţea este o prezenţă constantă practic viaţa mea sa terminat înainte de a începe. În viaţă omul mai greşeşte cum poate orişicare să calce dar un pas greşit şi ajungi la închisoare.
DORUL
DORUL CRÂNCEN MĂ APASĂ
ŞI MĂ FACE SĂ-I ADOR
PE TOŢI CE-I RĂMAŞI ACASĂ
OARE LOR NU LE E DOR?
POATE CUM TRECUTA-U ANII
PESTE EI ŞI PESTE MINE
S-A LĂSAT UITARE VIEŢII
PESTE EI ŞI PESTE TINE.
NU POŢI SĂ FORŢEZI PE NIMENI
CA SĂ VINĂ PE LA TINE
PENTRU EI AUI EŞTI UN NIMENI
ŞI POATE AŞA-I MAI BINE.
LASĂ DESTINUL ÎN PACE
ŞI TRĂEŞTE PRECUM VREI
CHIAR DE UNEORINU-ŢI PLACE
LAS SĂ FIE CUM VOR EI.
ARESTU
AFARĂ CERU-I ÎNSTELAT
ŞI SE LASĂ LA VEDERE
DAR DIN PĂCATE-S ARESTAT
SĂ-L VĂD NU AM PUTERE.
PRIN GRATIILE BLESTEMATE
CE ÎMI ŢIN TRUPUL FRECAT
CĂTUŞELE DE MÂINI LEGATE
MĂ FAC SĂ MĂ SIMT CĂ-S BLESTEMAT.
MĂ FAC SĂ IMI DORESC ÎN NOAPTE
SĂ POT PRIVI CERUL ÎN VOIE
SĂ MĂ ÎNTORC ÎN LIBERTATE
ŞI SĂ POT STA, SUB NORI, ÎN PLOAIE.
MI-E DOR SĂ VĂD ROZE DE SOARE
SĂ SIMT CUM VIAŢA MI-O ÎNCĂLZEŞTE
AŞ VREA SĂ IES DIN ÎNCHISOARE
DAR OARE CINE NU-ŞI DOREŞTE.








