Pogromul

De: Eugenia Kiss

Îmi spunea odată un evreu, că în vremurile astea moderne, cel mai mare duşman al evreilor este chiar el: poporul evreu. Din cauza dogmelor pe care le respectă de mii de ani, din cauza incapacităţii de a se desprinde de trecut. Astfel că prezentul îi zdrobeşte. Am crezut că e o glumă făcută doar aşa pentru a vedea cum reacţionează creştinul.

După ani de atunci, privind în jur, îmi vine să spun că cel mai mare duşman al poporului român e chiar românul. Românul care, dezrădăcinat, o ia prin lume, fură şi omoară pentru ca apoi, la rândul lui, să fie decapitat, ciopârţit, incendiat, omorât într-un cuvânt,  de alţii. Românul cu studii care nu are gram de cultură generală dar se crede atotştiutor datorită diplomei, însă care prin atitudinea arogantă îi scârbeşte pe interlocutori. Românul care trage ţepe pentru că aşa a învăţat în democraţie, chiar de la cei pe care i-a ales. Ei tunuri, el ţepe. Românul ajuns şef, cu spate suspus, cel care pentru a se simţi potent îi concediază pe subalterni nu pentru că sunt incapabili ci pentru că ştiu să îşi facă treaba. Aşa cum el, şeful, nu e capabil.
Şi mai e şi românul anonim cel care îşi ţine mereu capul plecat. Cel care nu ştie să îşi ceară drepturile, cel care visează frumos la un trai decent într-o ţară decentă dar este atât de copleşit de  nonvalorile din jurul lui ajunse oameni importanţi, încât îşi pierde încrederea în el, în propria judecată şi în ceilalţi.
Mereu auzim în jurul nostru, „ca la noi la nimeni”. Şi suntem tentaţi tot mai mult să credem asta.
Anul 2009, până acum ne-a adus numai deziluzii. Potentaţi cu diplome obţinute ilegal, profesori bătuţi la capitolul cultură generală de proprii elevi, mandate europarlamentare obţinute de candidaţi mai mult decât mediocri. Ne încadrăm perfect în celebra expresie „fiecare popor are liderii pe care îi merită”. Se pare că ne merităm unii pe alţii.
Dar de aici până la prăpastia care dezbină o naţie mai e puţin. Şi noi tot urcăm către buza prăpastiei neştiind că acolo e un vulcan plin de mămăligă care este gata să explodeze.  Conştiententizăm sau nu, noi suntem cei mai mari duşmani ai noştrii. Ca neam, ca popor. Şi dacă ne uităm în jur vedem doar naţionalism exacerbat, xenofobie, ură, dezbinare. Suntem în pragul propriului pogrom. Iar întoarcerea la credinţă, ca şi salvare în acest veac, nu mai pare soluţia cea mai bună decât dacă luăm în calcul reinstaurarea adevăratelor valori.  E trist dar adevărat.