Fotografiile cititorilor
25 de muresence sexy la piscina
Miting aviatic 9 mai Targu Mures
Club Ford la Tg Mures
Fotomodel in Mures: Andrada Monica
Informaţia de ghiozdan
blog ghiozdan
Trimite eseul sau articolul tău la adresa [email protected]. Îl vom publica aici!
Detalii editorial
Mici, ceafă şi cârnaţ
S-au perpelit şi în acest an pe grătarele românilor. Aripioarele şi pulpele le-am lăsat pentru cuptor, că pe grătar nu se pătrund prea bine şi decât să mâncăm carne crudă, am preferat-o pe cea friptă. Nu că nu ne-ar place aşa, mai în sânge, dar ne este frică de viruşii aştia care bântuie lumea. Apoi la temperaturi mari îi distrugem şi scăpăm teferi.
H1N1 la noi nu a ajuns şi nici nu o să ajungă. Acuma, când este criză de porci, au mai inventat ăştia încă o boală. Iar o să se închidă târgurile, iar o să facem afaceri la negru, ascundem purceii în căruţă şi îi vindem prin sate. Fugim de poliţie că dacă ne prinde îi bai mare. Amendă...
Toată lumea a chefuit din plin. Şi cei care au avut bani, şi cei care nu au avut s-au înprumutat şi au ieşit „la verde”, fie pe malul Mureşului, la plopi, fie deasupra centurii, sau la platou. Fiecare a găsit un loc curat unde să îşi întindă pătura, să poată da maneaua la maxim, să polueze fonic şi... să facă ce vor muşchii lui.
De 1 mai nu există bariere de nici un fel. Şi ţiganii din Valea Rece se distrează, muzica răsună în toată valea. La tomberoane nu mai caută nimeni. Linişte totală în oraş. Rezidenţialii, cei care locuiesc în cartierele luxoase ale oraşului nu au stat pe acasă, poate au mers la bulgari, la munte sau... la pescuit.
Apropo, mi-am amintit de o discuţie pe care am auzit-o pe malul bălţii între un pescar adormit şi cel care umbla cu borseta după bani:
„Mă, tu ce eşti? Peşte sau pescar? a întrebat cel care a venit să încaseze taxa. Pescar, domnu’ controlor, că de eram peşte aveam fete sau cârlig în buză, ca aia care au mers în Vama Veche.”
Mizerie şi beroasă, blondă sau brună, cu guler sau nu, asta găseai la malul mării.
Tineri beţi s-au dat în spectacol pe plajă, iar când au apărut camerele de filmat au prins curaj şi le-au transmis mesaje celor de acasă: „Mamă, tu ştii că sunt la prieteni, la ţară, da eu îs rupt de beat în Vamă. Ne distrăm în draci, spargem sticle de vodcă, dansăm, sărim peste foc, e superrrrrrrrrr. O să mă vezi la televizor, că doar m-au filmat ăştia cu camerele lor cu tot. De acuma sunt vedetă în cartier. De vecini mi se rupe, că doar nu ei m-au crescut, ci tu, mamă. Să fii mândră de mine, unicul tău fiu. Când o să ajung acasă o să mă vezi. Vin cu trenu’, că îi mai lejer. Pot să mă mişc, pot să fumez, să ard bancheta cu ţigara, să fac tot ce vreau.”
Când vezi asemenea apariţii la TV îţi vine să îl spargi. Nu e însă el de vină, săracu’. Vinovaţi sunt cei care mediatizează asemenea jigodii, care din păcate fac de ruşine o naţiune. Oare de ce în Bulgaria, unde aceleaşi valuri ale Mării Negre spală plajele, oamenii sunt altfel.
Românul pe unde a trecut a lăsat mereu urme... care de cele mai multe ori nu i-au făcut cinste.









