Cireşi în floare şi duhoare

De: Eugenia Kiss

E atâta de frumos afară încât nici nu îţi mai vine să stai pe la locul de muncă. Îţi vine să te tot duci, prin păduri, pe câmpuri, pe maluri de apă. E frumos doar dacă te uiţi în sus. Cum ţi-ai coborât privirea mai la nivelul solului, ai încurcat-o.

 Parcă tot judeţul e o imensă groapă de gunoi. Peste tot sunt aruncate resturi, ambalaje, molozuri, rămăşişe de tot felul că te şi miri de unde le mai scoatem.
Şi nu exagerez.
Săptămânal, în drumurile mele, străbat judeţul în toate direcţiile. Şi peste tot e la fel. Văd o pădure absolut superbă pe o coastă de deal dar între trunchiuri, în loc de iarbă, mizeria umană.
Văd un curs de apă mititel sufocat de zdrenţe şi de peturi.
Un câmp arat de unde plantele îşi scot capul dar deabia le zăresc printre ambalaje, păpuci stricaţi, folii şi hârtii. Nu există o margine de drum, o comună, un sat, un oraş, un loc pe unde oamenii au trecut fără să lase în urmă urâtul semn al trecerii lor.
Mă şi mir cum ne mai suportă pământul. Suntem nesimţiţi până dincolo de limite şi ne mai credem buricul pământului. Altfel nu îmi imaginez cum de ne permitem să ne aruncăm mizeriile pe unde apucăm. Nimeni nu vedem când cineva aruncă basculante întregi de moloz pe frumuseţe de câmp sau în mândreţe de pădure. Dar se taie pădurile ca să se evite contaminarea lor.
Se iau şi altfel de măsuri. Mai nou, pe uşile blocurilor şi caselor noastre au apărut afişe în care suntem îndemnaţi să anunţăm poliţia comunitară dacă vedem oameni scormonind în containerele de gunoi. Şi cu asta ce rezolvăm? Că doar sărmanii oameni care nu au ce mânca nu or sta lipiţi de container că aşa le zicem noi, până vine organul.
Cu banii daţi pe tipărirea afişelor se puteau plăti oameni care să  cureţe câţiva kilometri pătraţi de teren.
Cât despre curăţenia din oraş ce să mai spun. Acum două seri de exemplu, pe strada Mihai Viteazu, cei care măturau trotuarul împingeau mizeria ceva mai încolo, pe spaţiul verde. Pe principiul iarba creşte şi nu se mai vede. Şi pe banii noştri.
Mai demult oamenii de la ţară adunau gunoiul şi o dată la o lună îi dădeau foc. Acuma am văzut oameni care sapă gropi pe care le umplu cu gunoi şi apoi le acoperă cu pământ. Degenerăm cu totul.
Şi ne mai mirăm că apa nu mai e bună. Şi că aerul e tot mai viciat.
Nu ştiu unde a dispărut respectul faţă de pământul ăsta care ne ţine pe toţi. Acum aproape o lună a fost ziua pământului. Şi s-a stins lumina pentru o oră. Ar trebui să o ţinem stinsă mai mult pentru a nu mai vedea nepăsarea şi indolenţa umană.
E atât de frumos afară încât îţi vine să pleci la primbare pe poteci, prin păduri. Poate ar fi mai sănătos pentru ţara asta dacă am rămâne în case.