Cultura, ca business

De: Mariana Cioloboc

Firma REEA, cunoscută mai ales în sectorul IT şi al dezvoltării unor servicii on-line destinate comunităţii, a comandat un studiu de piaţă la nivelul municipiului Tîrgu Mureş în ceea ce priveşte oferta culturală şi interesul târgumureşenilor pentru această ofertă.

Concluziile, unele dintre ele neaşteptate, relevă în principal faptul că trăim – paradoxal, în această perioadă de criză – o adevărată efervescenţă culturală. Nu doar din punctul de vedere al ofertei instituţiilor de cultură, cât mai ales în ceea ce priveşte interesul mureşenilor pentru actul cultural. Nu doar că aproape jumătate din populaţia oraşului obişnuieşte să meargă la teatru, dar 85% din târgumureşeni sunt orientaţi, în timpul liber, unor activităţi subsumate vieţii culturale.
Deşi operatorul acestui sondaj a precizat că acest studiu se vrea o analiză la un nivel destul de ridicat de generalitate, unele concluzii par să se contrazică, cel puţin cele referitoare la utilizarea internetului. Doar 0,1% din respondenţi au indicat internetul ca o modalitate de petrecere a timpului liber, în condiţiile în care în peste 75% din casele târgumureşenilor există un computer cu conexiune la internet şi conform unor studii sociologice, în anul 2008, în România existau 12 milioane de utilizatori, reprezentând peste 50% din populaţie. Nemaivorbind despre boom-ul pe care l-au cunoscut afacerile on-line în ultimii ani, dovadă fiind, dacă vreţi, şi ascensiunea firmei care a comandat sondajul în discuţie.
Oricum, aşa cum precizează operatorul, acest sondaj se vrea o bază de plecare pentru o analiză mai amplă referitoare la fenomenul cultural din Tîrgu Mureş.
Ceea ce este foarte important însă e faptul că  acest demers, acela de a iniţia o analiză riguroasă cu privire la actul cultural şi la percepţia acestuia de către oameni, ridică o minge „la fileu” în primul rând autorităţilor şi apoi acelora care oferă asemenea servicii populaţiei şi al cărui procent în răspunsurile celor chestionaţi se apropie de ....0.
În ce fel îmbrăcăm actul de cultură pentru a fi mai uşor de „digerat”? Spre ce instituţii dirijăm banii publici? Cum trebuie gestionaţi aceşti bani şi cum trebuie urmărită gestionarea acestor bani? Una din cele mai importante concluzii care se desprind din acest studiu este faptul că instituţiile publice de cultură au rămas în urma vremurilor, în afara regulilor unui management, nu modern, ci de bun simţ. Cultura trebuie gândită, în primul rând, ca un business. Dacă managerii instituţiilor de cultură vor şti să atragă oamenii în sălile de spectacole, în galeriile de artă, sau , de ce nu, să coboare actul de cultură în stradă, atunci vom putea să începem să vorbim şi de educaţia culturală. Instituţiile private de cultură, cele care supravieţuiesc din actul de cultură,  au demonstrat că se poate.
Şi o ultimă idee, care nu mai şochează, dar trebuie să dea de gândit: 16% din târgumureşeni nu au auzit de existenţa Filarmonicii (!).