Hai băieţi, să bem o bere!

De: Relu Tatar

În facultate băteam frecvent drumul până la Bucureşti ca să mai schimb aerul ardelenesc cu praful capitalei. Era la modă, pe vremea aia Corneliu Vadim Tudor, care prindea turul doi la prezidenţiale.

 La Cluj prospera Funar şi brandul oraşului erau coşurile de gunoi tricolore. Împreună băgaseră spaima în sudişti că în Transilvania e vai de capul românilor, asupriţi de ungurii şi unguroaicele care, aşa cum ştia toată lumea care ştia pe cineva care trecuse odată prin Mureş, nu te serveau cu pâine dacă nu le ştiai limba maternă, aşa că nu o dată am fost compătimit de pensionari simpatici pe care se nimerea să-i întreb cum ajung la gară şi aflau că sunt din Tîrgu Mureş. Sigur că ei nu fuseseră pe aici, dar le-a spus lor un cunoscut că e jale. Să le fi spus că eu nici măcar nu ştiu ungureşte? Îmi pare rău, nu ştiu, dar nu pentru că nu pot din cauza asta cumpăra pâine. Să le fi explicat că eu ies serile la bere cu Zoli şi că în spatele blocului din Aleea Carpaţi, când eram copii, mă supăram dacă nu eram în echipă cu Levente, care era cel mai meseriaş fotbalist. Şi care îşi scria pe toate tricourile numele lui Lăcătuş şi numărul 7, pentru cei care mai ţineţi minte Steaua de pe vremuri, înainte de Becali.
Între timp Vadim a dispărut, gările de la Bucureşti ştiu unde sunt, aşa că nu mai ştiu ce cred pensionarii de acolo despre ce ne fac nouă, românilor, ungurii. Trebuie că încă ne plâng, după ce le povesteşte preşedintele că în primăriile din secuime nu e nici un director de etnie română... Dar nici nu e nevoie să merg la Bucureşti, pentru aşa ceva, e de ajuns să-l acult pe noul prefect care povesteşte despre relaţiile îngheţate între români şi unguri, pentru că Prefectura nu se înţelege cu Consiliul Judeţean. S-avem pardon, dar Florea şi Paşcan nu se înţeleg cu Lokodi, nu românii şi ungurii, că eu tot mai beau bere cu Zoli, din când în când.
Trebuie să mă opresc pentru că Attila, tehnoredactorul, îmi cere editorialul. Tipărim pentru prima dată ziarul la Odorheiul Secuiesc, aşa că nu vrem să întârziem cu materialul şi să mai generăm în felul ăsta nişte tensiuni interetnice.