Un popor mediocru

De: Mariana Cioloboc

A început, după toate semnele, numărătoarea inversă. Până la startul în campania electorală. Nu mai departe de ieri spuneam cuiva că mă simt insultată de ceea ce se întâmplă pe scena politică. O iau ca pe un atac la propria persoană.

Câteva ore mai târziu îmi spuneam, mie de astă dată, că e o prostie. De ce m-aş simţi în felul ăsta? De fapt, noi toţi cei care nu facem politică şi doar ne dăm cu părerea şi ei, cei care fac politică şi îi doare-n cot de părerea noastră, avem două drumuri perfect paralele, care nu se intersectează niciodată. Nici măcat din patru în patru ani, cu ocazia exerciţiului democratic pe care ni l-a adus plocon Revoluţia. Sau aşa ne place nouă să credem.
Trăim în două lumi diferite care nu au nimic în comun una cu alta. Acolo se fac jocurile, se trag sforile, se împarte tuturor din felia de plăcintă, fiecăruia după „merite”. Noi privim de dincolo de gard, flămânzi. Şi pentru o firmitură facem ceea ce ni se cere. Fără discuţie, noi, cei din gaşca flămânzilor, reprezentăm masa de manevră ideală. Pentru că vorba lui Cioran care şi-a negat şi şi-a renegat apartenenţa la aceată naţie, românii au fost şi vor rămâne un popor mediocru. Un popor mediocru care n-a ştiut să-şi depăşească umilitoarea condiţie de slugă. Poate chiar a ajuns să-i şi placă. Aşa e mult mai uşor să te autovictimizezi şi să găseşti scuze şi argumente pentru propria neputinţă şi lipsă de caracter. Caracter?