Saşii, maghiarii şi autonomia

De: Sorin Simion

Saşii sunt, pentru noi, aidoma sănătăţii despre care vorbeşte bolnavul: i-am avut, dar nu-i mai avem. Au emigrat după ce, ei şi strămoşii lor, au construit în Transilvania oraşe, sate, biserici fortificate, cetăţi etc. Au fost aduşi, ca şi colonişti, prin veacul al XIII-lea, şi au locuit aici vreme de şapte-opt secole, în bună pace şi înţelegere cu majoritatea românească.

N-au cerut niciodată autonomie. Nici „culturală”, nici „personală”. Cu atât mai puţin, teritorială. Dacă ar fi cerut autonomie şi s-ar fi organizat vreun referendum în sensul acesta, li s-ar fi dat. Probabil, peste 99% dintre români ar fi votat în acest fel. Atunci când şi-au părăsit, în masă, vetrele, spre a emigra în patria-mamă, Germania, majoritatea covârşitoare a românilor i-a regretat. Şi-i mai regretă şi azi.

Sunt chestiuni cu care, fără îndoială, (aproape) toată lumea e de acord. Iar acum, două întrebări pentru liderii UDMR, PCM, CNS, CNMT etc:

1.     Oare de ce majoritatea românească refuză cu îndârjire să ofere ungurilor din România ceea ce ar fi oferit, cu dragă inimă, saşilor?

2.     Presupunând, prin absurd, că majoritatea maghiarilor din Transilvania ar emigra în Ungaria, ar avea oare majoritatea românească aceeaşi reacţie ca în cazul saşilor?
Sunt lucruri la care liderii comunităţii maghiare de aici ar trebui măcar să mediteze. Altminteri, ne irosim cu toţii energiile. Ei, cerând una într-una, noi refuzând aşijderea.