Luna amară

De: Mariana Cioloboc

A trecut prima lună a acestui an. Fără evenimente notabile. Ignorând eventual gâlceava legată de propunerea Noricăi Nicolai la cârma justiţiei ori arestarea lui Cioacă, erou de telenovelă dâmboviţeană. Am sărbătorit în huiduieli Unirea Principatelor Române şi, ceva mai devreme, l-am comemorat pe marele Mihai Eminescu. Pare-se că luna ianuarie nu e potrivită pentru sindrofii, aniversări şi sărbători populiste. O fi efectul colindelor şi zurgălăilor dintre ani care ne epuizează.

Aşa se face că ne-au scăpat o mulţime de alte momente notabile. O mulţime de oameni pe care i-am uitat sau, poate, nici nu i-am ştiut vreodată. Oameni care, într-un fel sau altul, ne-au marcat existenţa. Am uitat să-l sărbătorim pe Charles Perrault care ne-a încântat copilăria cu Scufiţa Roşie, Cenuşăreasa, Frumoasa din Pădurea Adormită ori Motanul Încălţat. De Lumea celor care nu cuvântă pe care ne-a deschis-o Emil Gârleanu. I-am uitat pe Vincente  Blasco-Ibanez, pe Thomas Hardy, pe cubanezul Jose Marti, ori pe Stendhal. Chiar şi pe frumoasa Jeanne Moreau. I-am uitat şi pe  Băieşu, pe Nicolaus Olahus ori pe Petre Ispirescu. Şi, de ce nu, pe Mircea Horia Simionescu.
A fost o lună amară, în care am uitat că adevăratele valori sunt cele care ne întregesc sufletul.
Ne rămâne însă un an întreg, pe care UNESCO l-a dedicat cartofului şi canalizării. Nu, nu e o glumă!