Târgul fetelor de la Gurghiu, o relicvă de ancestral în lumea grăbită de azi

De: Titus Ilovan

Călătorului îi şade bine cu drumul. Zona, ce abundă în tradiţii, a văii Mureşului şi a Gurghiului, atrage ca un magnet. Prezentul ce se îmbină cu trecutul, tradiţie, autentic...toate sunt nişte cuvinte care, în astfel de zone, sunt respectate.

 Parcă nu îţi vine să crezi că, după numai câţiva kilometri parcurÅŸi, de la aglomeraÅ£ia ÅŸi forfota oraÅŸului ajungi la o liniÅŸte totală, la o lume în mare parte diferită de cea citadină. La un moment dat, chiar după intrarea în Reghin, cotim la dreapta ÅŸi după circa trei kilometri am senzaÅ£ia că o altă lume îşi face treptat apariÅ£ia. Åžoseaua nu e ea cea mai bună, însă copacii sunt parcă mai mari, umbra e parcă mai deasă, iar trilurile păsărilor sunt parcă mai intense.

Un târg ce datează de mai bine de o sută de ani

Ajungem. Poiana Narciselor ni se deschide privirilor în toată spledoarea ei. Auzisem că arborii de aici sunt poate cei mai vechi din ţară şi de abia aştept să cobor din maşină şi să trag puternic în piept aerul curat de munte. Pe acest platou, de mai bine de o sută de ani, are loc Târgul Fetelor de la Gurghiu, un eveniment ce s-a înrâdâcinat puternic în inima şi sufletul localnicilor şi nu numai, ţinut cu sfinţenie în fiecare an. Mă amestec prin mulţime. Fiind primele ore ale dimineţii, sătenii nu s-au înghesuit prea tare. Probabil se ocupă cu ultimele pregătiri. Dar astfel am ocazia să văd în detaliu ce se pregăteşte. Încă de la intrarea în Poiana Narciselor m-au întâmpinat tradiţionalele deja tarabe unde găseşti şi ce vrei şi ce nu vrei. Oricum, ceva tot cumperi. De la pantofi, şlapi, haine, pălării, baloane şi alte chiţibuşuri până la obiecte necesare în gospodărie. Îmi amintesc pe loc de Tîrgul Rusaliilor de la Ruşii Munţi şi de Tîrgul Cireşelor de la Brâncoveneşti, unde mă duceau bunicii mei când eram mic. Şi constat cu uimire că în locul coaselor, greblelor sau altor ustensile de acest gen, au apărut alte lucruri la modă. Lumea e în schimbare, îmi zic, şi trec mai departe. La următoarele tarabe, fumul începe să se ridice în aer şi o dată cu el îmi gâdilă simţurile olfactive un miros îmbietor de mâncare. Suntem deja de câteva ore pe drum, aşa că ne aşezăm la masă şi aşteptăm să înceapă programul artistic. Între timp, în câteva minute, tot târgul musteşte de oameni de toate vârstele, răspândiţi peste tot. Organizatorul spectacolului artistic anunţă programul. Unul aşteptat cu sufletul la gură de miile de oameni.

Portul tradiţional românesc, cinstit cum se cuvine

Pe lângă trupe şi ansambluri folclorice deja consacrate, constat cu plăcere că şi copii ai şcolilor din satele Gurghiu şi Glăjărie vor susţine un program artistic. Semn bun, îmi spun şi abia aştept ca aceştia să danseze să pot să văd dacă există o asemănare între ei şi bătrâni. Dar înainte de asta, într-o atmosferă de sărbătoare sunt premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Un moment emoţionant până în cel mai mic amănunt. Bătrâneii, aproape toţi în straie populare, aşteptau cuminţi, la umbră, momentul festiv. Pe urmă, când şi-au auzit numele, au păşit vădit emoţionaţi pe scena amplasată în mijlocul tîrgului, pentru a-şi lua diplomele şi a-şi primi felicitările. Observ că sunt multe cupluri de acest gen şi îmi dau seama că aici, în această comunitate tradiţională, încă a existat şi există respect pentru cultul strămoşesc al familiei. Şi rele şi bune, dar împreună. Nu sunt doar vorbe de prisos, ci sunt cuvinte respectate cu sfinţenie şi transmise mai departe generaţiilor viitoare. După ce cuplurile sunt premiate, stau de vorbă cu două dintre acestea. Din Orşova şi Gurghiu.

 Fost odată un Târg al Sânzienelor

La început mai emotivi, dar cu trecerea timpului, bătrâneii, foarte simpatici, de altfel, şi-au dat drumul la vorbe. Şi astfel am aflat că târgul la care participam s-a numit iniţial Târgul Sânzienelor şi că are o vechime de mai bine de o sută de ani. Aici, pe vremuri, în Poiana Narciselor de lângă stejarii seculari ai Pădurii Mociar, se întâlneau fetele cu băieţii, se înţelegeau şi se căsătoreau pe ascuns. După căsătorie, nu se mai întorceau la casa părintească decât atunci când părinţii îi acceptau drept soţ şi soţie. Cu trecerea timpul, locul de întâlnire a devenit un izvor nesecat de cântec, dans şi manifestări tradiţionale specifice locuitorilor acestei zone. Am aflat că jocurile populare erau nelipsite, iar fetele şi băieţii veneau din sat îmbrăcaţi în costume specifice locului de unde se trăgeau: Ibăneşti, Gurghiu, Orşova, Caşva şi nu numai. Fiecare sat avea un dans specific, aşa că sărbătoarea era una desăvârşită. De aici şi până la petrecerea propriu zisă nu mai era decât un pas.

Ospitalitate fără cusur

De multe ori am surprins priviri ce trădau regretul pentru clipele rămase de mult în negura timpului. Cu toate acestea, bătrâneii încearcă să păstreze vie amintirea acelor clipe prin intermediul copiilor şi nepoţilor, cărora le-au povestit şi i-au învăţat ceea ce şi ei ştiau de la părinţii lor. I-am părăsit pe aceşti oameni minunaţi, urându-le mulţi ani de împlinire şi sănătate şi mi-am îndreptat atenţia spre forfota din târg. Mii de oameni luau parte la această petrecere câmpenească. Localnicii s-au dovedit a fi extrem de ospitalieri şi deschişi. Am părăsit cu regret Târgul Fetelor de la Gurghiu.