Doamna Popescu la băi sau luxul miroase a pancove

De: dna Popescu

În urmă cu câţiva ani, o doamnă din Tîrgu Mureş a făcut deliciul cititorilor cu comentariile ei acide, dar pertinente despre viaţa oraşului. E drept că asta se întâmpla la alt ziar, dar iată că doamnei Popescu i-a revenit cheful de scris şi, dovedindu-se un observator foarte atent.

Stimaţi cititori, bine v-am regăsit. Poate că nu m-aş fi apucat din nou de scris dacă nu aş fi dat nas în nas, la week-end (la ştrand mă refer că altfel aş fi scris „în”, nu „la”) cu o echipă a Televiziunii Tîrgu Mureş care filma de zor chiloţi mulţi şi sutiene mai puţin. Am zis că în sfârşit se mişcă şi în târgul ăsta ceva şi prejudecăţile pot fi doborâte. Cu alte cuvinte, vreau să spun că în place ideea să mă pun cu vara. Se pare că nu am intrat în „target” din moment ce un operator îmi făcea semne disperate să ies din cadru. Când m-am uitat la fetele din jur am şi realizat de ce. Fără ciudă şi resentimente am decis să schimb locaţia unde să-mi expun pielea la soare. De multă vreme tot aud că ce extraordinar este ştrandul Apolo de la Sângeorz şi când am primit garanţii că nici nu trebuie să ader vreunui cult pentru a pune piciorul acolo, am zis că, în amintirea vremurilor când făceam nudism spre deliciul ţăranilor care veneau de la coasă şi se puneau la crăpătura gardului să ne privească, să dau o tură la Sângeorgiu. Cum Ioneasca de la doi, care e şi snoabă şi parvenită, mi-a făcut capul mare că la Apolo trebuie să ai ţinută corespunzătoare fiind un stabiliment cu ştaif, pregătirile au durat o săptămână. Tot la TTM aud că nu se mai poartă costumul de baie tanga, aşa că dă-i şi caută prin tot oraşul costum de baie adecvat curentului. Modei, vreau să spun, că dacă apuci să te bagi la curent, la „doi-douăzeci”, apoi chiar nu contează dacă e tanga sau cu mânecuţă. Buuuuuuun, aşadar dă-i şi caută chiloţi care să acopere fesele şi sutien care să descopere atractiv sânii. Aşa mi-am pierdut o zi şi bineânţeles că nu am găsit. Îl întreb pe Popescu de costumul mei de baie de la prima întâlnire, că parcă era în „trendul” de acum şi perversul naibii îl caută şi mi-l aduce. Într-un fel am fost flatată că l-a păstrat, dar de când a ales să doarmă pe balcon, mă gândesc că cine ştie ce îndeletniciri are. Oricum, nu mă interesează prea mult Popescu al meu, dar l-am întrebat dacă vrea totuşi să mă însoţească. Ştiam că mă va refuza, aşa că nu am insistat, pentru că a face o ieşire cu el este o adevărată aventură.
Înainte de ziua cu pricina, duminică, am fost şi la coafor, la manichiură, pedichiură şi epilat. Despre aventurile epilatului şi cum se poartă zona inghinală, altă dată. Tot ce vă pot spune este că am răbdat nişte chinuri şi dureri de am zis că dau ortul înainte de vreme. Şi, mai ales, înainte de a vedea ştrandul acela pe care îl laudă toată lumea. Să nu merg singură, am acceptat compania Ioneascăi. Aproape toată noaptea nu am dormit de frică să nu-mi stric freza şi pentru că trebuia să ajungem în zori să prindem pat. Luăm un taxi, doar cum să mergem cu cinciu. E ca şi cum te-ai duce să cinezi la Mariott cu troleul. Nu să cinezi cu troleul, ci să ajungi acolo. Taxiul costă aproape 20 de lei. Ajungem la intrare, unde mai dăm câte 25 de lei de căciulă. Eu, să pic nu alta. O întreb pe casieriţă ce primim în contul acestui tarif. Se uită la mine de am crezut că am coafură punk şi cu un dispreţ suveran mă întreabă „Da’, cam ce-aţi dori să primiţi, doamnă? Nu vă convine, mergeţi pe malul Mureşului”. Rău am făcut că nu am ascultat-o. Bine că am prins paturi. Pe care le luăm în primire şi ne întindem să prindem ultravioletele. Ioneasca a căzut lată învârtindu-se în diverse poziţii artistice, cu cracii, ba la cap, ba la picioare. Ea îmi zice că pentru a se bronza uniform, dar eu cred că vroia să atragă atenţia. Mă ridic în picioare şi brusc apare un cunoscut. Îmi ia mâna şi mi-o mozoleşte bine, înainte să apuc să-i spun că nu se face, că nu se pupă mâna unei doamne, în chiloţi fiind amândoi. Mă trântesc înapoi pe pat, mai să-mi rup vreo câteva coaste şi mă apuc de citit. Mă uit spre poartă şi mai să leşin. Acolo se formase o coadă ca pe vremuri la carne. O întreb pe Ioneasca dacă se dă ceva gratis şi ea mormăie că vin oamenii la ştrad. „Ptiu, păi dacă e aşa buluceală şi la 25 de lei intrarea, la ce naiba se mai plâng oamenii peste tot că nu au bani?”, zic eu. Dintr-o dată mă loveşte un miros de ulei încins de mă ia o criză de fiere. La un chioşc, altă coadă kilometrică. S-au băgat pancove şi lumea aia de fiţe, cică, se buluceşte să prindă o gogoaşă. La un preţ la fel de astronomic, precum cafeaua, apa şi toate celelalte produse. Încep să regret că am acceptat să iau asemenea plasă. Nu că mă aşteptam să dea ăştia cu Chanel prin ştrand, dar la astfel de pretenţii să fii intoxicat cu miros de bodegă de gară, parcă e inacceptabil. Aşa am ţinut-o ziua întreagă, în miros de gogoşi; prin urmare, coafura mea a fost compromisă. Lângă patul nostru o familie tocmai a organizat un picnic, cu mâncare adusă de acasă, puternic mirositoare. Mă gândesc că oamenii ăştia şi de merg pe Coasta de Azur tot din traistă mănâncă, şi tot slană, şniţele şi alte astfel de preparate.
Ce să zic, a fost o mare decepţie această ieşire. Ies, aştept cinciu’ şi mă duc acasă. Mă gândesc că dacă patronii vor face şi 50 de lei biletu de intrare, tot va fi coadă la intrare, iar mirosul de pancove, şi mai persistent.
Doamna Popescu