Republica DNA

De: Laurentiu Blaga

Termenul DNA tinde să devină cuvânt uzual în vocabularul mediatic românesc din ultima perioadă. Aflat într-o perpetuă letargie, acest departament axat pe demascarea corupţiei mioritice a început să se tureze la capacitate maximă, taman înaintea alegerilor europarlamentare, cu predilecţie pe garnitura guvernamentală PNL.

 Nu ştiu dacă acest zel exacerbat al DNA are vreo legătură cu recenta operaţie tiroidiană a Preşedintelui Băsescu, dar modul şi, mai ales, avântul cu care procurorii anticorupţie scot dosarele de cercetare la lumină denotă o injecţie puternică cu hormoni justiţiari, nemaiîntâlniţi până în această toamnă. În afara vechilor dosare Năstase şi Mitrea, ţinute în formol cu grijă şi împrospătate din când în când cu câte o filă, DNA prezintă colecţia de toamnă cu produse din mărcile Chiuariu, Păcuraru, Sereş, Nagy. Se pregătesc suplimentele Nicolăescu, Vosganian şi, cine ştie, ce alte nume, conform spuselor celor deşi scoşi în lumina reflectoarelor mediatice. Luând partea bună a lucrurilor, am putea spune că însuşi faptul cercetării ministrului justiţiei ar trebui să constituie un lucru normal, într-o ţară normală, cu instituţii normale. În ţara lui Traian Băsescu însă, trebuie să îţi dovedeşti tu însuţi nevinovăţia, înainte ca organele competente, (fie chiar şi DNA), să te declare vinovat. În ţara lui Traian Băsescu eşti pus la zidul condamnaţilor pe fondul decesului prezumţiei de nevinovăţie, eşti cercetat doi, trei ani, după care, eşti declarat curat. Prea târziu însă pentru a mai conta  în viaţa publică, pentru a te mai bucura de iluzia statului de drept.