De la şcoala politică la politica în şcoli

De: Laurentiu Blaga

Orice guvernare îşi ajută primarii săi. Nici nu e nimic rău în acest lucru. Până la un punct. Până în momentul în care se vorbeşte şcoli. De condiţii egale pentru toţi elevii. Pentru toţi copiii părinţilor care plătesc aceleaşi impozite şi taxe la stat.

Indiferent că acest Stat este condus de liberali, pesedişti, pedişti sau alţii. Părinţi pe care culoarea politică a primarului urbei în care trăiesc îi interesează mai puţin decât condiţiile în care odraslele lor urmează să înveţe. Nu puţine au fost cazurile în care copii au fost trimişi acasă de către profesori deoarece în şcoală era mai frig decât afară. Până la urmă copii plătesc pentru lipsa de inspiraţie a unui primar care, nu a trecut la timp dintr-o barcă politică în alta, astfel încât printr-o hotărâre de guvern să primească o sumă suficientă pentru a introduce o centrală în şcoală. Sau să igienizeze toaletele cât de cât. Sau să zugrăvească clasele. Să nu mai vorbim de un calculator conectat la internet, la lume, în fond. Primarii, ca primarii. Ce să mai spunem de inspectorii şcolari generali... care se schimbă de la un an la altul, în funcţie de alianţe sau ruperi de alianţe, de certuri sau împăcări politice. Ce să mai vorbim de reformele miniştrilor educaţiei... Fiecare reformă în învăţământ poartă numele unui personaj ajuns în fruntea ministerului, la împărţirea fotoliilor ministeriale pe baza algoritmului politic, fireşte. Şi peste toate, revine imaginea elevului îmbrăcat cu trei haine, dârdâind în bancă, într-o şcoală dintr-o comună al cărei primar, om cu principii, a rămas în opoziţie, în România, membră a UE din 1 ianuarie 2007...