De ce nu îmi ţine de cald paltonul prezidenţial

La început, aproape că eram îngrijorat. Mă gândeam că, un asemenea comportament politic face ca stabilitatea generală în România să se clatine serios, cu efecte nasoale. Apoi, am asistat cu surprindere (pe alocuri prefăcută, recunosc) la răzgândiri guvernamentale.

Am avut chiar emoţii privind aderarea în UE. M-am mai liniştit în noaptea intrării în Uniune. Şampania e tot şampanie, fie că o bei în Piaţa Victoriei sau cea a Universităţii. M-au înfrigurat însă, spaţiile goale dintre instituţiile care ar fi trebuit să ne reprezinte. Nu m-a încălzit nici măcar paltonul aruncat către noi, mulţimea, de Preşedinte, la Sibiu. Cum să ne încălzească un obiect vestimentar, fie el de marcă şi prezidenţial pe deasupra? Nu m-au încălzit nici constatările pline de surprindere ale Premierului, referitoare la creşterea economică din ultima vreme. M-am întristat şi mai tare când, în mahmureala integrării, au apărut primele semne că sacii au fost aşezaţi în căruţă, dar căruţa nu are roţi. De felul meu sunt optimist. Mi-am spus: nu e nimic, trec toate, va fi bine. A venit însă, momentul suspendării preşedintelui. Am aşteptat 5 minute (Doamne, ce naiv mai sunt câteodată!) cu sufletul la gură. Mă gândeam că, încet dar sigur, România va vedea de toate. Şi a văzut, o parte: vot DA sau NU demiterii, reîntoarcerea la popor (din care am dedus că politicienii au recunoscut că ne cam tratează cu spatele), absenţa de la urne, victoria doar de palmares a preşedintelui. Ce ar mai fi de văzut? Anticipate. Dar nu, nu cred că acum. Vine vacanţa parlamentară, trece vara, mandatul merge mai departe, la termen, economia duduie (grijă mare la accent). Şi oricum, am început să mă obişnuiesc cu orice din partea aleşilor mei. Cât despre înfrigurarea mea, totul s-a rezolvat. A venit canicula, iar până la toamnă, mai vedem noi...