Fotografiile cititorilor
Zilele târgumureşene 2011– p...
FOTO– VIDEO: Laura Crişan, Mi...
“Zilele Filmului Polonez” la...
VIDEO: FCM Targu Mures 1-0 Gaz...
Informaţia de ghiozdan
blog ghiozdan
Trimite eseul sau articolul tău la adresa ghiozdan@infoms.ro. Îl vom publica aici!
Detalii editorial
Dorinţe de An Nou
Nu am nici o dorinţă legată de darurile lui Moş Crăciun. Orice voi găsi sub ramurile bradului de Crăciun va fi binevenit. Ştiu însă ce îmi doresc să ne aducă tuturor Anul Nou. Cu ardoare îmi doresc.
În primul rând să scăpăm, să uităm definitiv un termen care ne-a marcat profund, fără să ne dăm seama, pe toţi cei trăitori în acest oraş, în acest judeţ, în acestă ţară.
Este vorba de TOLERANŢĂ.
Nu e supărător?
Să ne tolerăm unii pe alţii.
Toleranţa naşte monştri. Toleranţa adânceşte fricţiunile şi neînţelegerile tocmai pentru că e vorba de toleranţă. Într-un sens mai larg ar fi: ‘’lasă-i pe ceilalţi să facă ce vor, atâta timp cât nu ne deranjează. Îi tolerăm ce-i tolerăm şi le băgăm pumnul în gură când ne sar capacele.’’
Mi-aş dori ca TOLERANŢĂ să fie înlocuit cu RESPECT. Să ajungem să ne respectăm toţi fiecare în parte, tradiţia, limba, obiceiurile, ciudăţeniile. Cu bune şi cu rele, ar trebui să ne respectăm. Dacă de 19 ani încoace ne-am fi respectat în loc să ne tolerăm am fi ajuns departe. Am fi învăţat lucruri elementare unii despre ceilalţi. Ce bine ar fi fost! Dar ne-am lăsat prostiţi de falşi lideri, de false precepte, de false idealuri. Până la urmă nu toţi dorim acelaşi lucru? M-aş mira să aflu că nu.
Mi-aş mai dori să văd în sfârşit că cei care sunt la putere nu mai vor să fie adulaţi, ei şi gaşca lor. Mi-ar da încredere dacă la categoria greilor, aceea a Omului Anului sau, mai nou, această plină de grandoare manifestare, ‘’Cei mai puternici mureşeni’’ s-ar regăsi şi alţi oameni. Nu mereu şi mereu aceiaşi , mai ales dacă de multă vreme nu mai profesează într-un domeniu în care acum sunt declaraţi PUTERNICI. Sunt totuşi câteva sute de mii de oameni în judeţul ăsta oameni buni. Nu-i mai subestimaţi. Şi mă întorc din nou la respect.
Mi-ş mai dori şi alte lucruri simple, dar care dau sens şi frumuseţe vieţii.
Trecători prin lumea asta, cu bune şi cu rele, haideţi să ne respectăm unii pe alţii.
Poate aceste sărbători să fie un început.
Poate acest sfârţit de an să marcheze finalul unei epoci triste şi nou al să aducă în sfărşit liniştea şi pacea între noi.
Sărbători fericite. La Mulţi Ani.





















