Debila agricultură românească în aventura europeană

De: Silviu Milăşan

Faptul că de aproape 19 ani mâncăm pâine din grâul produs în alte ţări şi că a dispărut demult etichetarea de “grânar al Europei” pentru ţara noastră, nu mai miră pe nimeni. Dacă luăm în considerare calamităţile din ultimii ani, secetă şi revărsări de apă, se pare că nici natura nu a ţinut cu agricultura pe plaiuri mioritice.

 Dar acestă situaţie grea nu justifică lipsa acută ce se resimte la nivel naţional a grâului pentru pâine. Şi nu numai lipsa grâului, pentru că datele statistice ale anului 2007 arată importul a circa 200 de alte tipuri de produse agroalimentare.
Pentru categoriile de produse agroalimentare importate, România a cheltuit, în primul an de membră a U.E., peste trei miliarde de euro. O sumă imensă, ar zice mulţi. Cea mai mare parte a produselor alimentare a provenit din ţările membre ale Uniunii Europene, comerţul intracomunitar fiind de circa 2,1 miliarde de euro. Ne întrebăm dacă ţările astea nu au suferit secetă şi nici inundaţii ? Cum reuşesc, oare, alţii să gestioneze astfel de situaţii şi să iasă în excedent?
România importă şi cantităţi importante de apă, ajungând în ţară peste 120.000 de tone anual, în valoare de 60 de milioane de euro. Deci, România importă produse alimentare masiv, chiar de trei ori mai mult decât exportă. Tragedia lipsei de competitivitate a produselor agroalimentare româneşti este pusă, însă, în evidenţă nu atât de tendinţele la import, ci mai degrabă de prăbuşirea exporturilor de produse alimentare. Doar sărăcia noastră, în speţă costul infim al forţei de muncă agricole în România, mai face ca unele produse alimentare româneşti să ţină pasul concurenţial cu produsele străine.
Odată scoasă de sub  izolarea de tip comunist şi aruncată în competiţia internaţională, prin liberalizarea comerţului exterior din '90, era inevitabil ca agricultura românească să sufere serios, mai devreme sau mai târziu, din cauza lipsei de competitivitate. În măsura în care capacitatea de concurenţă a produselor noastre a rămas scăzută, importurile alimentare au urmărit fidel curba consumului. Atât timp cât consumul alimentar a crescut, au sporit şi importurile. Ceea ce se poate face în acest moment –spun specialiştii - este punerea, cât de cât, pe picioare a unei industrii de prelucrare a produselor agricole primare, pentru că, în bună masură, din cauza gradului extrem de scăzut de procesare, produsele româneşti sunt scoase acum nu numai de pe pieţele externe, dar şi de pe piaţa internă.