Oamenii de sacrificiu

De: Mariana Cioloboc

M-am întrebat ce-i face pe candidaţii fără şanse să se arunce în lupta electorală. Care ar fi explicaţia pentru care un om riscă să-şi şifoneze imaginea publică într-o dispută care, din start, e sortită eşecului. E drept că, în toate cazurile, fără excepţie, decizia nu-i aparţine lui, ci partidului pe care îl reprezintă. Însă, până la urmă, alegerea el o face. Variantele de răspuns la această întrebare sunt foarte multe iar cele mai multe dintre gravitează în jurul la a fi sau a nu fi membru de partid. Marcant, neapărat.

Majoritatea candidaţilor îşi doresc o lume mai bună, să ne fie nouă, românilor, mai bine. Alţii încearcă să identifice acest bine şi ne promit, după caz, pensii mărite, salarii substanţiale, demnitate, scutiri de taxe, boom-uri sau tunuri economice. Partea bună e faptul că nu riscă, neavând şanse de a fi aleşi, să fie arătaţi cu degetul pe stradă şi să fie înjuraţi şi făcuţi  mincinoşi.
Partea proastă? Sunt mai multe. Într-o asemenea dispută se deşartă toate haznalele trecute, prezente şi viitoare. Oricât de curat ai intra în ring nu se poate să nu te împroaşte cineva de pe margine. Ce-ţi promite partidul ca să strângi din dinţi? Şi, oare, merită?
Uitaţi-vă bine la candidaţii aruncaţi în apă! Unii dintre ei nu sunt la prima încercare. Toţi sunt frumoşi, deştepţi, capabili, ambiţioşi. Numai că nu toţi ştiu să înnoate. Iar colac de salvare au foarte puţini. Până la urmă nu sunt decât oamenii de sacrificiu. Eroi sau marionete?