1 Mai harnic decât altul

De: Laurenţiu Blaga

Nu credeam să ajung vreodată să au că în România se moare din cauza excesului de muncă.

 În acest sens, cazul tinerei trecute în nefiinţă în urma excesului de zel profesional pare un lucru, pe cât de regretabil, pe atât de incredibil, ştiut fiind faptul că munca nu este unul dintre sporturile preferate pe meleagurile mioritice. Ca un făcut, în anul dinaintea integrării europene, toate sărbătorile religioase sau mai puţin religioase au picat în zilele de sfârşit de săptmână, văduvind astfel, românii de marea lor plăcere generată de zilele libere, fie ele numite „1 Mai”, „1 Decembrie” sau alte date cu semnificaţie. După „teribilul” sacrificiu trăit în 2006, lucrurile au intrat în normal, săptămâna de lucru înjumătăţindu-se în prag de „1 Mai” muncitoresc. Şi cum nu se putea altfel, românaşii au ieşit cu mic(i), cu mare la iarbă verde, munte, mare sau litoral bulgăresc. Că vorba aceea, până moare capra vecinului mai este, iar cum a noastră nu se simte deloc bine... Alţii (vezi PSD) au pus-o de o defilare paşnică, aproape ca-n vremurile bune. Nu au lipsit activităţile legate de referendum că doar, vorba aceea, 1 Mai se sărbătoreşte prin muncă. Şi, cum era să uităm, micii şi berea gratis, pe bază de cupon. Alţii, s-au urcat în vârf de munte pentru a se detaşa de activităţile profesionale. Sau au plecat pe litoralul românesc, de această dată, luându-i iarăşi prin surprindere (oare pentru a câta oară ?) pe hotelierii noştri. Toate acestea, în timp ce în marile capitale ale Europei şi nu numai, demonstraţiile sindicatelor muncitoreşti s-au lăsat cu lupte de stradă. Pentru că în alte părţi „1 Mai” muncitoresc este un prilej prielnic muncitorilor să îşi ceară drepturile: creşteri salariale, creşterea siguranţei muncii, scăderea preţurilor la utilităţi. Până şi vecinii bulgari au blocat cea mai mare piaţă din Sofia, aliniindu-se astfel, direcţiei europene în ceea ce priveşte marşurile muncitoreşti. Numai noi, români liniştiţi, ne-am văzut de treabă la umbra petului de bere şi la mirosul eternilor mititei, fără alte griji, cu gândul la următoarea cură de libertate. Cea mai aproape, la sfârşitul săptămânii. Chiar aşa. De ce „2 mai”, „Ziua Tineretului Utecist”, nu se mai săbătoreşte?