Şpaga românească, între duzina de caltaboşi şi damigeana de ţuică

De: Laurentiu Blaga

Când o campanie precum cea Anticorupţie lansată recent cu surle şi trâmbiţe porneşte de la premiza că cetăţenii sunt vinovaţi de corupţie, pentru că dau şpagă, nu putem decât să ne luăm adio de la milioanele de euro aruncaţi pe îndemnuri de genul „Nu da şpagă!”. Poate coordonatorii acestui gen de campanii ar trebui să ia în calcul faptul că, există multe feluri de corupţie şi de corupţi, la fel cum există mai multe feluri de şpagă.

Nu sunt adeptul “atenţiilor” oferite medicilor pentru a beneficia de o îngrijire normală pe patul de spital. Nici al meditaţiilor suplimentare plătite cu bani grei pentru ca un copil să intre într-o instituţie de învăţământ superior. Dimpotrivă, cred că ar trebui motivaţi financiar medicii şi profesorii. Problemele corupţiei în România sunt însă în altă parte. Că  instituţia şpăgii a fost discreditată total în România e clar. Când un ministru este suspectat că miroase a mezeluri şi spirtoase şi mai există şi imagini cu momentul aprovizionării acestuia cu mai sus numitele elemente ale şpăgii, nu poţi decât să zâmbeşti amar. Normal că 15.000 de euro, o duzină de caltaboşi şi o damigeană de ţuică la nivel ministerial pălesc pe lângă miliardele puse în joc în teritoriu pentru licitaţii, transferuri de pieţe auto dintr-un loc în altul, monopol pe reţele de distribuţii, etc. Aşa că, orice campanie are plusurie şi minusurile ei. Înlăturarea corupţiei la nivel înalt porneşte de la numele celor pe care îi trimitem să ne reprezinte în forurile superioare astfel că, primul pas împotriva corupţiei îl putem face în momentul în care punem ştampila de vot. Apoi, legea ar trebui să fie respectată la sânge, indiferent că obiectul şpăgii e de natură animalieră sau bancară. Altfel, ne vom învârti în acelaşi cerc vicios în care, până ameţim de tot, vom vedea aceleaşi feţe ale căror principiu este acela că: “decât să dai şpagă, mai bine primeşti“.